Nurca Mustela lutreola

 

Specia aparţine regnului Animalia, ȋncrengătura Chordata, clasa Mammalia, ordinul Carnivora şi familia Mustelidae.

Ȋn ţara noastră, majoritatea exemplarelor se găsesc în Delta Dunării. Se inâlnește şi în apele de munte: păstrăvăria Lăpuşna, jud. Mureş şi Valea Azuga, jud. Prahova, Mădăraş din bazinul Oltului, jud. Harghita.

Lungimea trunchiului: 35-40 cm; coada 13-14 cm; greutatea 550-800 g. Este de mărimea unui dihor, dar se deosebeşte de acesta prin culoarea mai deschisă a blănii (la dihor bate în negru), prin faptul că dihorii au pe laturile corpului o pată deschisă, pe când nurca nu are. Culoarea ei brună are aceeaşi intensitate pe laturi şi pe spate, spicul din blană, la nurcă este mai scurt, iar la degete are oarecare membrană de înot.

Simțuri: Simturi: Auzul si vederea sunt bune, dar mirosul mediocru.

Membrele: Membrana de înot dintre degetele picioarelor este abia schiţată, puţin dezvoltată.

Înotul: Nurca se mișcă cu repeziciune în apă cu ajutorul membranei dintre degete.

Blana: este brună închis, uniformă pe tot corpul, cu excepţia bărbiei şi adeseori a buzei superioare, care sunt mai deschise.

Formula dentară: este: I 3/3 C1/1 P3/3 M1/2 = 34

Glasul: Emite un fluierat subțire. În caz de pericol țipă puternic.

Longevitatea: este de 8-10 ani.

Adăpostul: Îşi amenajează culcuşul în maluri, sub rădăcini de arbori, în adâncituri de teren, cu galerie de ieşire în apă.

Hrana: ei se compune, în principal, din peşti şi batracieni, dar pe lângă acestea mai consumă şi rozătoare mărunte, pui de iepuri şi păsări, în special acvatice. În captivitate poate fi obişnuită şi cu deşeuri de abator.

Reproducerea: Nurca devine matură sexual la vârsta de 9 luni; se împerechează în a doua jumătate a lunii aprilie şi prima jumătate a lunii mai; durata gestaţiei fiind de 63 zile, înseamnă că fată la sfârşitul lui iunie şi începutul lui iulie; numărul de pui este 3-7 care încep să vadă numai după 30-35 zile; părăsesc culcuşul după 4 săptămâni şi devin independenţi la vârsta de 2-3 luni. Este deci un animal destul de prolific, în ce priveşte sociabilitatea, ea poate fi întâlnită atât în grup cât şi individual.

Ca şi vidra, îşi desfăşoară activitatea de animal amfibiu mai cu seamă seara şi noaptea, fără să fie excluse peregrinările din cursul zilei.

În regiunea anală are o glandă care secretă o substanţă cu puternic miros de usturoi atunci când este atacată.

Dusmani: Vidra si dusmanii vidrei, plus păsările prădătoare de noapte și de zi.

Biotopul: nurcii îl constituie împrejurimile apelor stătătoare sau curgătoare. Trăieşte atât în apă cât şi pe uscat.

 

Amenințări:

Un pericol major pentru nurca europeană constituie pătrunderea în biomul deltaic a rudei sale apropiate, nurca americană alohtonă, care a eliminat-o din majoritatea zonelor ocupate din vestul şi centrul Europei.

Vânătoarea: Prăbuşirea efectivelor de nurcă la mijlocul secolului trecut s-a datorat capturărilor intensive pentru blană

Un alt pericol constă infestarea populaţiei de nurcă autohtonă cu un parvovirus (ADV), zis virusul aleutin, căruia îi cad pradă uşor exemplarele formei europene, care nu şi-au dezvoltat o imunitate relativă, ca nurca americană

Un alt motiv care a dus la declinul speciei este distrugerea habitatelor naturale.

Actualmente, se apreciază mărimea populaţie de nurci europene în R.B.D.D. între 400 – 1000 de exemplare, cu variaţii mari de efective de la an la an, existând deci riscul real de dispariţie, în cazul acţiunii unor factori limitanţi antropici sau natur.