Castor fiber - Castorul euroasiatic

 

      Castorul euroasiatic - Castor fiber era odinioară răspândit în Europa și Asia, ocupând zone împădurite, dar și văile cu vegetație lemnoasă ajungând până în tundră și stepă. La începutul secolului XX au mai rămas doar opt populații mici cu un număr total de 1200 de castori. Castorul, se pare că a fost exterminat din sudul ariei sale de răspândire, de vreme ce în Portugalia, Spania, Grecia, Turcia, Azerbagian și Irak s-au înregistrat doar fosile. Castorii au dispărut din Italia și Marea Britanie în secolul XVI. În majoritatea țărilor ultimul castor a fost ucis în secolul XIX.

         Principala cauză care a dus la dispariția aproape totală a castorului a fost, fără îndoială, vânătoarea excesivă. Castorii sunt ușor de localizat, mai ales toamna când doboară arbori și construiesc sau repară adăposturile, barajele și își procură hrana, sau în timpul iernii. Castorul a fost vânat în principal pentru blană, secrețiile din glandele sale (castoreumul folosit ca medicament și ca aromă de bază pentru parfumuri) și pentru carnea sa.

        Din fericire o serie de măsuri de management au dus la remarcabila refacere a populațiilor de castor. Vânătoarea a fost interzisă în toate țările care mai aveau populații de castor, începând cu Norvegia, în 1845, deși în unele cazuri (Finlanda, Suedia) măsurile de protecție au venit prea târziu. Ulterior mulți castori au fost translocați pentru a repopula zonele libere. Prima reintroducere a avut loc în Suedia în anii 1920. Următoarele reintroduceri sau translocări s-au desfășurat (în ordine cronologică) în Norvegia, Letonia, Finlanda, Germania, Polonia, Lituania, Elveția, Estonia, Mongolia, Franța, Austria, Olanda și Republica Cehă. Primele reintroduceri au avut drept scop refacerea efectivelor de castor în scopul vânătorii (pentru blană). Din anii 1970 animalele au fost reintroduse din ce în ce mai mult în scopuri ecologice, datorită impactului semnificativ pe care îl are specia asupra mediului înconjurător, fiind capabili să doboare arbori maturi și să modifice nivelul apei. Datorită faptului că nu s-a acordat prea multă atenție originii exemplarelor inițiale, multe translocări s-au soldat cu un amestec de castori de diferite forme geografice.

        Castorul euroasiatic revine încet la distribuția inițială datorită a doi factori:

- existența habitatelor naturale

- adaptabilitatea speciei - castorul poate supraviețui și se reproduce în habitate artificiale.

Populația de castor euroasiatic numără în prezent aproximativ 430.000 exemplare în Europa și Asia. În multe zone ale continentului numărul de castori este încă în creștere. (text tradus și adaptat după Bart A. Nolet și Frank Rosell- “Comeback of the beaver Castor fiber: an overview of old and new conservation problems”)

 

Aparţine ordinului Rodentia, subordinul Sciuromorpha, superfamilia Sciuroidae, familia Castoridae, genul Castor şi este singurul reprezentant al familiei în Europa.

Castorul: este un animal semiacvatic, nocturn şi crepuscul cu multiple adaptări anatomice care ȋi permit explorarea cu succes a mediului acvatic. În apă, postura castorului este hidrodinamică, propulsându-se cu ajutorul labelor din spate şi al cozii.

Greutatea unui exemplar adult de castor euroasiatic variază între 18 şi 25 kilograme, iar lungimea corpului cu tot cu coadă este de 70 - 100 cm.

Simțurile: auzul şi mirosul sunt bine dezvoltate, vederea este slabă, totuşi, castorul este capabil să distingă culorile.

Dentiția: incisivii au rădăcina deschisă, sunt mari şi au creştere continuă. Suprafaţa exterioară este acoperită de un smalţ tare, de culoare portocaliu-aprins.

Coada: este folosită la înot, la menţinerea echilibrului în timpul deplasării pe uscat şi pentru semnalul de alarmă. Este locul de depozitare a grăsimii pentru iarnă şi organul schimbului de căldură.

Blana: formată din două tipuri de păr, ajută la izolarea termică. Părul mărunt al blănii este moale, ondulat şi extrem de dens şi poate atinge 2 - 3 cm lungime. În schimb, părul protector este puternic, gros şi lung, ajungând la 5 - 6 cm lungime. Culoarea părului de protecţie variază de la negru la cenuşiu, în timp ce părul mărunt este brun-roşcat. La scufundare, un strat de bule de aer este reţinut în blană, îmbunătăţind izolarea termică a corpului. Castorii năpârlesc o singură dată pe an, în timpul verii.

Membrele. Labele din faţă sunt agile, în contrast cu cele ale membrelor posterioare. Sunt folosite la săpat, la căratul materialelor de construcţie şi, uneori, la desfacerea hranei. În timpul înotului, picioarele anterioare sunt aduse sub bărbie.

Degetele labelor picioarelor posterioare sunt membranate, fiind adaptate mai ales pentru înot, iar unghiile sunt folosite la toaletarea zilnică. O particularitate este prezenţa “ghearei duble” la al doilea deget al piciorului posterior, folosită pentru curăţarea blănii.

Locomoţia terestră: Mişcările încete ale castorului constau în mişcări coordonate în diagonală. Mişcările rapide, de fugă, constau din salturi pe toate membrele (galop).Un alt tip de locomoţie este deplasarea pe cele două membre posterioare.

Ȋnotul: Diverse adaptări îi permit castorului să supravieţuiască în apă sau în mediul umed al vizuinei. Nările se strâng automat şi urechile se închid atunci când animalul intră în apă.

Săpatul: Castorul sapă prin mişcări alternative ale membrelor. Activităţile specifice sunt excavarea, împinsul şi aruncatul înapoi.

Toaletarea: La fel ca majoritatea mamiferelor şi păsărilor, castorii acordă mult timp pieptănării blănii.

Construirea adăposturilor şi a barajelor : În cazul construirii adăposturilor permanente, săpatul începe de sub nivelul apei, tunelul fiind săpat ascendent, până deasupra nivelului apei.

Transportul materialelor: Transportul la locul construcţiei se face prin mers sau înot, prinzând unul din capetele lemnului cu incisivii. Bucăţile mici sunt transportate fie în gură, fie cu ajutorul labelor din faţă. Castorul poate transporta pe distanţe lungi ramuri groase.

Adăpostul: De-a lungul râurilor mari, dar şi pe afluenţii ai căror maluri permit excavarea, castorii îşi amenajează adăposturile în mal.

Barajul: Nivelul ridicat al apei contribuie la o mai bună protecţie faţă de inamici, astfel, castorii putând să se scufunde şi să înoate în sistemul de tuneluri subacvatice. Datorită acestor baraje, nivelul apei din bazinul de lângă camera de hrănire rămâne constant iar animalele pot să-şi acumuleze rezerve de hrană lângă intrarea în tuneluri.

Hrana: Animale strict erbivore. O bună parte din vegetaţia lemnoasă pe care castorul o doboară nu este folosită pentru hrană. Hrănirea se face în imediata apropiere a apei. Castorul preferă speciile moi şi, în special, plopul şi salcia de dimensiuni mici.

Reproducere: Castorul este monogam, nu prezintă dimorfism sexual. Împerecherea are loc în ianuarie – martie, în apă. Gestaţia durează 105 – 107 zile. Femela dominantă din fiecare familie fată 2 până la 5 pui pe an.

Biotopul: Castorul are anumite “pretenţii” vis a vis de structura şi conformaţia malurilor, asupra caracteristicilor hidrologice ale cursurilor de apă şi asupra prezenţei /calităţii vegetaţiei lemnoase.

Principalele ameninţări:

-        regularizarea cursurilor de apa și executarea de lucrări hidrotehnice

-        câinii hoinari

-        braconajul

Cursurile râurilor şi pâraielor fac obiectul unor lucrări hidrotehnice. Cele mai importante lucrări hidrotehnice ca şi impact asupra speciei sunt construcţia de baraje pentru lacurile de acumulare, betonarea sau pietruirea malurilor, construirea de cascade, îndiguirile şi lucrările de întreţinere a acestora: decolmatare, recalibrare, s.a.

Prezenţa câinilor hoinari sau a celor de la stâne au un impact puternic asupra castorilor, în special în perioada de creştere a puilor şi iarna când mobilitatea animalelor este limitată şi pot cădea pradă acestora. În condiţii obişnuite siguranţa exemplarelor de castor este asigurată în mediul acvatic, însă rămân foarte vulnerabili pe uscat unde deplasarea acestora se face cu dificultate.

La castor braconajul se manifestă în principal ca reacţie la pagubele pe care exemplarere de castor le produc în culturile agricole, livezi sau asupra vegetaţiei malurilor. Ele se desfăşoară şi pe fondul unei insuficiente informări şi conştientizări cu privire la particularităţile şi importanţa speciei în cadrul ecosistemului. Astfel exemplare de castor au fost capturate cu laţuri sau alte tipuri de capcane în scopul protejării culturilor. S-au semnalat şi cazuri izolate de ucidere a castorilor din cauza necunoaşterii speciei.